Reflexiile din ”Oglinda spartă”
by Costinela Caraene
"Rostul teatrului este să-i țină lumii oglinda în față", iar dacă, privindu-ne, ne vedem distorsionat, prin cioburi, nu e de la teatru, e de la noi. Nu trebuie să căutăm semnificații și simboluri în tot ce se desfășoară în fața noastră, ci să ne păstrăm curioși și deschiși, oricât de zguduitoare ni se pare imaginea din oglinda spartă. Iar dacă ne zguduie, să ne întrebăm de ce.
Ne privim transformați de neputință în abuzatori, ne privim abuzați, terorizați de frică și umilință, ne privim încălcând deontologie (și granițe tabu) și acționând după reguli proprii, cu ignorarea implicațiilor?
Nu pe oglindă trebuie să dăm vina.
Spectacolul "Oglinda spartă", pe un scenariu de Roman Doljanski, după textul omonim al lui Arthur Miller, de la Teatrul Regina Maria - Trupa Iosif Vulcan, ne invită într-o poveste al cărei sfârșit îl știm de la început, căci nu sfârșitul e surpriza, ci chiar caracterul atât de uman al personajelor. Pe care nici textul, nici echipa de creatori nu le menajează deloc, ba dimpotrivă, prin conceptul regizoral și scenografic le expun total, le disecă conflictele interioare, le lasă libere să-și dea pe față profilul psihologic, frământările, constiința. Iar dacă repercusiunile caracterului și acțiunilor lor sunt dureroase, ne transferă nouă, spectatorilor, întrebările.
Extrem de surprinzător și interesant, modul aproape cinematografic în care echipa de creatori (regizorul Timofei Kuliabin, scenograful Oleg Golovko, compozitorul Timofei Pastuhov) a ales să facă asta. Întoarcerile în timp și în cursul evenimentelor sunt aproape simultane, nu e nevoie de pauze și de schimbări de decor, totul e acolo (trecut, prezent): un perete de "monitoare", de "ecrane" în trei dimensiuni, iar publicul, acest ochi investigator care le urmărește pe toate.
Nemaipomenit tabloul final în care creatorii au reușit să lase aproape alb-negru "monitoarele" cu imagini din trecut, pastrând color doar planul prezent, aflat pe scenă.
Găsesc impresionante și benefice, deopotrivă pentru teatru (teatre) și pentru public, întâlnirile cu echipe de creatori internaționali. Experiența, schimbul, sunt neprețuite.
În pandemie, când am descoperit accesul la creații de la diverse teatre și companii europene, prin platforma National Theatre Live, în mod surprinzător nu am simțit că-mi lipsește intimitatea cu "sfânta scândură". Iar emoția era cât se poate de vie. La final, aplaudam ca în sala de spectacol, plângeam, râdeam. Am luat contact atunci cu forme noi (pentru mine) de concepte artistice care puteau face din scenografie, de exemplu, un personaj în sine, puternic individualizat, care participa și transforma totul, în timp real.
Mă bucur mult pentru acest schimb de experiență atât de benefic, pentru această deschidere a marilor scene din România, către creatori internaționali și pentru faptul că aceste creații sunt posibile.
O bucurie particulară, pentru Teatrul Regina Maria din Oradea, a cărui trupă am descoperit-o abia cu doi ani în urmă și pe care o găsesc extrem de valoroasă.
O bucurie particulară, și pentru splendoarea de oraș care este Oradea și care merită întregirea asta sub toate aspectele (iar pe zona culturală creșterea e dorită și se întâmplă cu deschidere, râvnă și implicare din partea deopotrivă a instituțiilor și a comunității).
Mergeți să vedeți "Oglinda spartă", la Teatrul Regina Maria.
(și alte bijuterii ale Oradiei)
Spectacolul a avut premiera pe 16 și pe 17 noiembrie și se joacă din nou pe 11 și 12 decembrie.
Felicitări, echipă minunată!
Distribuția: Eugen Neag, Denisa Irina Vlad, Răzvan Vicoveanu, Anda Tămășanu, Richard Balint, Alexandru Rusu
Regia: Timofei Kuliabin
Scenariul: Roman Doljanski
Muzica originală: Timofei Pastuhov
Scenografia: Oleg Golovko
Traducerea: Raluca Rădulescu
